Masajul facial cu bețe de bambus te scapă de riduri și adaugă fermitate tenului tău
Riduri fine sau, din contră, riduri puternic împământenite. Ten lipsit de fermitate, paloare total nesănătoasă. Acestea sunt caracteristici ale tenului care te pun pe gânduri. Cumva trebuie să scapi de acest aspect neplăcut, iar masajul facial cu bețe de bambus pare să fie soluția.
Masajul facial cu bețe de bambus te scapă de riduri și adaugă fermitate tenului tău
„Știam până acum că acest tip de masaj este potrivit celor care-și doresc să facă o remodelare corporală, celor care se confruntă cu inestetica celulită sau cu retenția de apă care determină un aspect atât de neplăcut ochilor. Pe lângă beneficiile pe care le aduce la nivelul corpului, este recomandat să avem în vedere că și la nivelul feței, masajul cu bambus poate aduce plusuri greu de ignorat. De exemplu: redă fermitatea pielii, tonifiază musculatura de la nivelul feței, stimuleaza sistemul limfatic și îmbunătățește circulației sângelui”, explică Dan Bujor, tehnician maseur masaj cu bambus.
Altfel, pe lângă beneficiile la nivel estetic, sunt de punctat si beneficiile pe care le aduce masajul cu bambus la nivel psihic. Știm că masajul, prin definiție, este o procedură care „lucrează” foarte bine pe emoțional.
„Masajul cu bambus are meritul de a crea un echilibru perfect între corp și minte. Multe dintre pacientele mele mi-au spus că după o ședință cu mine sunt mult mai relaxate, câștigă o stare profundă de bine și se surprind cu un zâmbet larg pe buze apărut, aparent, din nimic.”, conchide specialistul.
Cum se realizează masajul cu bambus?
În masajul cu bambus, mișcările sunt ferme, viguroase și pornesc din încheietura mâinilor. Mișcările de rotație-alunecare stimulează puncte specifice de pe trup, capabile să activeze limfa, să reducă celulita și să elimine mai ușor toxinele din organism.
„Bețele de bambus sunt netezite cu grijă și au 3 dimensiuni: cele mai groase sunt pentru tratamentele de început, iar cele mai subțiri se folosesc pentru tratamente avansate. E important de reținut că tipul de mișcare și intensitatea masajului sunt adaptate fiecărei persoane.
Prin urmare, masajul cu bambus este nedureros și nu lasă vănâtăi, chiar dacă este viguros. Masajul cu bambus este o artă pentru mine și mă simt norocos că am avut șansa să descopăr această tehnică extraordinară de remodelare corporală.”, spune, la final, Dan Bujor.